STUDIU GEOLOGIC, VULCANOLOGIC, ARHEOLOGIC, BIOLOGIC ȘI GEOGRAFIC COMPLET AL REGIUNII CALDEREI ATITLÁN @2026-10-30 06:56:53 - 14.738679, -91.158410 COORDONATE DE REFERINȚĂ Latitudine: 14.738698° N Longitudine: −91.158418° V Locație: Calle 15 de Febrero, Panajachel, Departamentul Sololá, Guatemala Altitudinea Panajachel: aproximativ 1.597 m (5.240 ft); unele surse municipale raportează 1.573 m LOCAȚIE ȘI MEDIU FIZIC Lacul Atitlán ocupă caldera Atitlán III în Podișul Guatemalei din sud-vestul Guatemalei. Lacul este o calderă tropicală adâncă în Arcul Vulcanic Central American, produsă prin subducția Plăcii Cocos sub Placa Caraibiană. Suprafață: 125,77 km² Adâncime maximă: 327,56 m Adâncime medie: 203,21 m Volum de apă: 25,46 km³ Perimetrul țărmului: 101,67 km Bazin hidrografic: 546,03 km² Dimensiunile calderei: aproximativ 15 × 25 km la suprafață; Depresiunea de colaps în sine este aproape circulară, cu un diametru de aproximativ 18 km, o suprafață de aproximativ 250 km² și o adâncime inițială de aproximativ 900 m. Fundul lacului este relativ plat și se află la mai mult de 300 m sub suprafața lacului. Din adâncimea inițială de colaps de 900 m, aproximativ 300 m este acum umplut cu sedimente lacustre și material eruptiv din vulcanii post-calderei; apa ocupă încă aproximativ 300 m; restul de aproximativ 300 m reprezintă rocă de bază. EVOLUȚIE GEOLOGICĂ Regiunea Atitlán înregistrează aproximativ 14 milioane de ani de evoluție vulcanică, cu trei cicluri majore de creștere a stratovulcanilor, erupție silicică și formare a calderei. Actuala caldere Atitlán III a rezultat din erupția Los Chocoyos, datată cu aproximativ 84.000 de ani înainte de prezent. Erupția Los Chocoyos a avut un indice de explozivitate vulcanică mai mare de 8, ceea ce o face cea mai mare erupție cuaternară cunoscută din Arcul Vulcanic Central American. A produs aproximativ 1.220 km³ de cenușă riolitică dispersată și depozite de flux piroclastic nesudate, echivalentul a aproximativ 730 km³ echivalent rocă densă (DRE). Estimările anterioare de 250–300 km³ DRE au fost înlocuite de studiul de datare bayesian USGS din 2024. Coloana erupției ar fi putut atinge o înălțime de 30–50 km, iar depozitele asociate s-au extins pe o rază de aproximativ 100 km în jurul gurii de aerisire. Cenușa a ajuns în Costa Rica, Golful Panama și părți din Strâmtoarea Florida, acoperind o suprafață care depășește un milion de kilometri pătrați. Erupția a durat cel puțin 20–27 de zile. Fluxurile piroclastice s-au extins pe mai mult de 100 km spre nord-est și nord-vest, umplând văi până la adâncimi de aproximativ 200 m în unele locații. Prăbușirea calderei a avut loc la cel puțin câteva săptămâni după erupția culminantă, pe măsură ce camera magmatică s-a drenat și acoperișul și-a pierdut sprijinul. Depresiunea rezultată a început să se umple cu apă imediat după prăbușire; râurile Quiscab și Panajachel au contribuit la umplere. VULCANI POST-CALDERĂ Trei vulcani principali post-caldere s-au dezvoltat în interiorul sau pe marginea structurii de prăbușire: Volcán San Pedro: altitudine de aproximativ 3.020 m; situat în interiorul calderei; compoziție de la andezit la andezit bazaltic. A fost primul vulcan post-caldere care a început să se formeze. Volcán Tolimán:altitudine de aproximativ 3.158 m; situat în caldera; compoziție lavă andezitică și produse dacitice. Vulcanul Atitlán: altitudine de aproximativ 3.537 m; situat pe marginea sudică a calderei; cel mai tânăr, cel mai înalt și cel mai activ dintre cei trei; compoziție andezit până la andezit bazaltic. Doar Vulcanul Atitlán are erupții istorice documentate: există rapoarte despre activitate cu puțin timp înainte de cucerirea spaniolă, 1717–1721, 1826, 1827 și 3 mai 1853. O a patra caracteristică post-calderei, mai mică, este Cerro de Oro, un dom de lavă parazit pe flancul nordic al Tolimánului, lângă malul lacului. Fluxul său a intrat în Lacul Atitlán și ar putea avea doar câteva mii de ani, ceea ce îl face cea mai recentă caracteristică vulcanică din bazin. MINERALE, ROCI ȘI GEOCHIMIE Materialele vulcanice dominante din jurul orașului Atitlán sunt ignimbritul riolitic, piatra ponce, cenușa, dacitul, andezitul și lavele bazaltico-andezitice. Zăcămintele Los Chocoyos sunt nesudate, slab sortate și bogate în piatra ponce. Riolitul este principala rocă silicică a ignimbritului Los Chocoyos; este bogată în silice și conține în mod obișnuit cuarț, sanidină/feldspat, biotit și sticlă vulcanică. Plagioclazul și zirconul sunt mineralele utilizate în datarea modernă a cenușii Los Chocoyos; zirconul este deosebit de util deoarece supraviețuiește eroziunii și păstrează vârstele de cristalizare. Terenul riolitic tinde să producă soluri relativ acide din cauza conținutului ridicat de siliciu și a conținutului scăzut de calciu și magneziu; acest lucru ajută la explicarea toleranței la pin pe unele suprafețe de ignimbrit. Lacul nu este un lac mineral salin; principala sa problemă contemporană a calității apei este îmbogățirea cu nutrienți și cianobacteriile, nu acumularea semnificativă din punct de vedere economic de minerale dizolvate. HIDROLOGIA ȘI LIMNOLOGIA LACULUI Lacul Atitlán este un lac tropical adânc, concav, cu o adâncime și un volum mari în raport cu suprafața sa. AMSCLAE, autoritatea bazinului Lacului Atitlán din Guatemala, efectuează monitorizare fizică, chimică și biologică de rutină la cinci stații de prelevare de probe la lac. NASA și AMSCLAE utilizează observații prin satelit plus probe de apă de teren pentru a urmări concentrațiile de cianobacterii și aporturile de nutrienți transportate de precipitații în afluenți. Un set de date pe 15 ani (2010–2024) a relevat o tendință de încălzire de 0,34 ± 0,14 °C pe deceniu, intensificată în timpul fazelor mai calde ale El Niño-Oscilația Sudică. Creșterea temperaturilor aerului și reducerea vitezei vântului au fost legate de adâncimi mai mici ale termoclinei și de o stratificare mai puternică, care prelungesc anoxia și deteriorează calitatea apei adânci în timpul stagnării. Termoclina se află de obicei la o adâncime de 35–40 m. Concentrațiile de oxigen peste aproximativ 40 m oscilează între aproximativ 7 și 8,5 mg/L; Sub 40 m, acestea scad la aproximativ 2 și 4 mg/l. Anii cu amestecare completă eliberează fosfor la suprafață, creând raporturi scăzute între azot anorganic dizolvat și fosfor, asociate cu înflorirea cianobacteriilor, în special în 2011–2013, 2015 și 2018. Doar aproximativ 55% dintre gospodăriile din bazin sunt conectate la sisteme de canalizare, un factor în încărcarea cu nutrienți.BIOLOGIE Fauna piscicolă a lacului a fost puternic alterată. Doar două specii native de pești sunt documentate în lac: Cichlasoma nigrofasciatum și Poeciliopsis gracilis. Sunt prezente numeroase specii introduse, inclusiv bibanul de gură mare (Micropterus salmoides), bibanul de gură mică (Micropterus dolomieu), bibanul albastru (Lepomis macrochirus), crapul negru (Pomoxis nigromaculatus) și crapul comun (Cyprinus carpio). Bibanul de gură mare a fost introdus în 1958 pentru pescuit sportiv; bibanul de gură mică a urmat în 1960. Introducerea bibanului este direct legată de dispariția corcodelului uriaș de Atitlán (Podilymbus gigas), o pasăre acvatică fără zbor endemică a Lacului Atitlán și cunoscută local sub numele de „La Poc”. Populația a scăzut la aproximativ 30 de indivizi până în 1983, iar specia a dispărut până în 1986. ARHEOLOGIE Lacul Atitlán conține un peisaj cultural mayaș submers confirmat, datat în perioada preclasică târzie, aproximativ 400 î.Hr. - 250 d.Hr. Cel mai cunoscut sit este Samabaj, situat în partea de sud a lacului, la adâncimi raportate în general între 12 și 17 m, unele surse citând aproximativ 15 m. Dovezile arheologice includ temple, piețe, case și stele, indicând o așezare complexă, mai degrabă decât o singură clădire scufundată. Ceramica intactă de la fața locului sugerează că locuitorii au plecat în grabă. Un al doilea sit scufundat, Chiutinamit, a fost, de asemenea, explorat. O afirmație populară frecventă este că Samabaj sau peisajul scufundat s-au scufundat într-o singură catastrofă bruscă. Dovezile arheologice și geologice susțin în schimb o istorie care implică fluctuațiile trecute ale nivelului lacului; nu este stabilit un singur eveniment de inundație de o zi. Samabaj ar fi putut fi o insulă înainte ca nivelul apei să crească. POPULAȚIA ȘI LIMBILE LOCALE Panajachel, la coordonatele furnizate, se află pe malul nordic. Numele derivă din Kaqchikel: „Pan” (locativ), „aj” (trestie de zahăr sau trestie de zahăr) și „achel” (matasano, arborele de sapote alb), care înseamnă „loc de stuf și matasanos”. Orașul a fost probabil fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cam în aceeași perioadă ca Sololá și Santiago Atitlán (1547). În 1579, autoritățile spaniole au testat o barcă lansată la apă la Panajachel. Turismul a început în zonă în jurul anului 1885 odată cu înființarea Hotelului Tzanjuyú; primul vapor cu aburi, General Barillas, a fost introdus în 1888. Până în 1936, Panajachel avea aproximativ 1.200 de locuitori. Populația este predominant indigenă Kaqchikel; o sursă raportează 71,6% indigeni, în mare parte Kaqchikel. Bazinul lacului include atât comunități mayașe Kaqchikel, cât și Tz'utujil; distribuția lingvistică variază în funcție de municipalitate și nu este uniformă pe țărm. Populații ale municipiului (recensământul 2018): Santiago Atitlán: 42.267 (Tz'utujil) San Lucas Tolimán: 31.031 (zona de frontieră Tz'utujil / Kaqchikel) San Antonio Palopó: 15.362 (Kaqchikel) Panajachel: 15.277 (Kaqchikel) /mixed)bajch161 Andrés1:15.277 (Kaqchikel) San Juan La Laguna: 12.541 (Tz'utujil) San Pedro La Laguna: 11.122 (Tz'utujil) San Pablo La Laguna: 7.835 (Tz'utujil) Santa Cruz La Laguna: 7,640 (Kaqchikel) Concepción: 6.906 (Kaqchikel) Santa Catarina Palopó: 4.740 (Kaqchikel) San Marcos La Laguna: 2.836 (Tz'utujil / mixt) CONCEPȚII GREȘITE COMUNE „Lacul Atitlán este un lac de crater.” Este un lac de calderă: bazinul format prin prăbușirea după o erupție silicică majoră, nu prin simplul crater al unui con. „Cei trei vulcani au creat lacul.” Caldera s-a format prima; San Pedro, Tolimán și Atitlán s-au dezvoltat ulterior în interiorul sau pe marginea bazinului prăbușit. Cerro de Oro este o cupolă și mai tânără. „Los Chocoyos a erupt doar aproximativ 300 km³.” Aceasta a fost o estimare anterioară a DRE; studiul USGS din 2024 estimează aproximativ 730 km³ DRE, cu aproximativ 1.220 km³ de depozite dispersate. „Lacul este fără fund.” Adâncimea sa maximă măsurată este de 327,56 m. „Apa limpede înseamnă apă sigură.” Poluarea cu cianobacterii și nutrienți poate fi prezentă chiar și atunci când apa pare acceptabilă; monitorizarea utilizează date din satelit și probe de teren. Sunt documentate epuizarea oxigenului sub 40 m și eliberarea internă de fosfor în timpul amestecării. „Orașul mayaș scufundat a fost distrus de o singură inundație bruscă.” Cercetările susțin un peisaj cultural scufundat modelat de fluctuațiile nivelului lacului în timp, nu un eveniment dovedit de inundație de o zi. „Toate comunitățile de pe malul lacului vorbesc aceeași limbă mayașă.” Bazinul include atât municipalități cu majoritate Kaqchikel, cât și Tz'utujil sau mixte. „Peștii nativi ai lacului sunt încă dominanți.” Doar două specii native de pești au rămas documentate; bibanul introdus și alte specii domină, iar introducerea bibanului este legată de dispariția corcodelului uriaș endemic de Atitlán. REZUMAT ȘTIINȚIFIC Lacul Atitlán este o calderă inundată produsă de super-erupția Los Chocoyos VEI > 8, veche de aproximativ 84.000 de ani. Depresiunea prăbușită are un diametru de aproximativ 18 km, cu o adâncime inițială de aproximativ 900 m, din care aproximativ 300 m sunt acum sedimente și umplutură eruptivă, aproximativ 300 m sunt apă și aproximativ 300 m sunt rocă de bază. Lacul deține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-calderei (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie determinate de climă documentate, o faună piscicolă puternic alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș submers din Preclasicul Târziu, inclusiv Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu populație majoritară kaqchikel, situat la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, a introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și a dezvoltării turismului în secolul al XX-lea.nu de simplul crater al unui con. „Cei trei vulcani au creat lacul.” Caldera s-a format prima; San Pedro, Tolimán și Atitlán au crescut ulterior în interiorul sau pe marginea bazinului prăbușit. Cerro de Oro este o cupolă și mai tânără. „Los Chocoyos a erupt doar aproximativ 300 km³.” Aceasta a fost o estimare anterioară a DRE; studiul USGS din 2024 estimează aproximativ 730 km³ DRE, cu aproximativ 1.220 km³ de depozite dispersate. „Lacul este fără fund.” Adâncimea sa maximă măsurată este de 327,56 m. „Apa limpede înseamnă apă sigură.” Poluarea cu cianobacterii și nutrienți poate fi prezentă chiar și atunci când apa pare acceptabilă; monitorizarea utilizează date din satelit și probe de teren. Sunt documentate epuizarea oxigenului sub 40 m și eliberarea internă de fosfor în timpul amestecării. „Orașul mayaș scufundat a fost distrus de o singură inundație bruscă.” Cercetările susțin un peisaj cultural scufundat modelat de fluctuațiile nivelului lacului în timp, nu un eveniment de inundație dovedit de o zi. „Toate comunitățile de pe malul lacului vorbesc aceeași limbă mayașă.” Bazinul include atât municipalități cu majoritate Kaqchikel, cât și Tz'utujil sau mixte. „Peștii nativi ai lacului sunt încă dominanți.” Doar două specii de pești nativi au rămas documentate; bibanul introdus și alte specii domină, iar introducerea bibanului este legată de dispariția corcodelului uriaș endemic de Atitlán. REZUMAT ȘTIINȚIFIC Lacul Atitlán este o calderă inundată produsă de super-erupția Los Chocoyos VEI > 8, veche de aproximativ 84.000 de ani. Depresiunea de colaps are un diametru de aproximativ 18 km, cu o adâncime inițială de aproximativ 900 m, din care aproximativ 300 m sunt acum sedimente și umplutură eruptivă, aproximativ 300 m sunt apă și aproximativ 300 m sunt rocă de bază. Lacul deține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-calderei (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie documentate determinate de climă, o faună piscicolă puternic alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș submers din perioada preclasică târzie, inclusiv Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu majoritate kaqchikel, situat la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și dezvoltării turismului în secolul al XX-lea.nu de simplul crater al unui con. „Cei trei vulcani au creat lacul.” Caldera s-a format prima; San Pedro, Tolimán și Atitlán au crescut ulterior în interiorul sau pe marginea bazinului prăbușit. Cerro de Oro este o cupolă și mai tânără. „Los Chocoyos a erupt doar aproximativ 300 km³.” Aceasta a fost o estimare anterioară a DRE; studiul USGS din 2024 estimează aproximativ 730 km³ DRE, cu aproximativ 1.220 km³ de depozite dispersate. „Lacul este fără fund.” Adâncimea sa maximă măsurată este de 327,56 m. „Apa limpede înseamnă apă sigură.” Poluarea cu cianobacterii și nutrienți poate fi prezentă chiar și atunci când apa pare acceptabilă; monitorizarea utilizează date din satelit și probe de teren. Sunt documentate epuizarea oxigenului sub 40 m și eliberarea internă de fosfor în timpul amestecării. „Orașul mayaș scufundat a fost distrus de o singură inundație bruscă.” Cercetările susțin un peisaj cultural scufundat modelat de fluctuațiile nivelului lacului în timp, nu un eveniment de inundație dovedit de o zi. „Toate comunitățile de pe malul lacului vorbesc aceeași limbă mayașă.” Bazinul include atât municipalități cu majoritate Kaqchikel, cât și Tz'utujil sau mixte. „Peștii nativi ai lacului sunt încă dominanți.” Doar două specii de pești nativi au rămas documentate; bibanul introdus și alte specii domină, iar introducerea bibanului este legată de dispariția corcodelului uriaș endemic de Atitlán. REZUMAT ȘTIINȚIFIC Lacul Atitlán este o calderă inundată produsă de super-erupția Los Chocoyos VEI > 8, veche de aproximativ 84.000 de ani. Depresiunea de colaps are un diametru de aproximativ 18 km, cu o adâncime inițială de aproximativ 900 m, din care aproximativ 300 m sunt acum sedimente și umplutură eruptivă, aproximativ 300 m sunt apă și aproximativ 300 m sunt rocă de bază. Lacul deține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-calderei (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie documentate determinate de climă, o faună piscicolă puternic alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș submers din perioada preclasică târzie, inclusiv Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu majoritate kaqchikel, situat la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și dezvoltării turismului în secolul al XX-lea.„Poluarea cu cianobacterii și nutrienți poate fi prezentă chiar și atunci când apa pare acceptabilă; monitorizarea utilizează date din satelit și probe de teren. Sunt documentate epuizarea oxigenului sub 40 m și eliberarea internă de fosfor în timpul amestecării. „Orașul mayaș scufundat a fost distrus de o singură inundație bruscă.” Cercetările susțin un peisaj cultural scufundat modelat de fluctuațiile nivelului lacului în timp, nu un eveniment dovedit de inundație de o zi. „Toate comunitățile de pe malul lacului vorbesc aceeași limbă mayașă.” Bazinul include atât municipalități cu majoritate Kaqchikel, cât și Tz'utujil sau mixte. „Peștii nativi ai lacului sunt încă dominanți.” Doar două specii native de pești au rămas documentate; bibanul introdus și alte specii domină, iar introducerea bibanului este legată de dispariția corcodelului uriaș endemic de la Atitlán. REZUMAT ȘTIINȚIFIC Lacul Atitlán este o calderă inundată produsă de super-erupția Los Chocoyos VEI > 8, veche de aproximativ 84.000 de ani. Depresiunea de colaps are un diametru de aproximativ 18 km, cu o adâncime inițială de aproximativ 900 m, din care aproximativ 300 m sunt acum sedimente și umplutură eruptivă, aproximativ 300 m sunt apă și aproximativ 300 m sunt rocă de bază. Lacul conține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-calderei (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie determinate de climă, o creștere puternică a temperaturii. faună piscicolă alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș preclasic târziu submers, inclusiv Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu majoritate kaqchikel, situat la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și dezvoltării turismului în secolul al XX-lea.„Poluarea cu cianobacterii și nutrienți poate fi prezentă chiar și atunci când apa pare acceptabilă; monitorizarea utilizează date din satelit și probe de teren. Sunt documentate epuizarea oxigenului sub 40 m și eliberarea internă de fosfor în timpul amestecării. „Orașul mayaș scufundat a fost distrus de o singură inundație bruscă.” Cercetările susțin un peisaj cultural scufundat modelat de fluctuațiile nivelului lacului în timp, nu un eveniment dovedit de inundație de o zi. „Toate comunitățile de pe malul lacului vorbesc aceeași limbă mayașă.” Bazinul include atât municipalități cu majoritate Kaqchikel, cât și Tz'utujil sau mixte. „Peștii nativi ai lacului sunt încă dominanți.” Doar două specii native de pești au rămas documentate; bibanul introdus și alte specii domină, iar introducerea bibanului este legată de dispariția corcodelului uriaș endemic de la Atitlán. REZUMAT ȘTIINȚIFIC Lacul Atitlán este o calderă inundată produsă de super-erupția Los Chocoyos VEI > 8, veche de aproximativ 84.000 de ani. Depresiunea de colaps are un diametru de aproximativ 18 km, cu o adâncime inițială de aproximativ 900 m, din care aproximativ 300 m sunt acum sedimente și umplutură eruptivă, aproximativ 300 m sunt apă și aproximativ 300 m sunt rocă de bază. Lacul conține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-calderei (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie determinate de climă, o creștere puternică a temperaturii. faună piscicolă alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș preclasic târziu submers, inclusiv Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu majoritate kaqchikel, situat la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și dezvoltării turismului în secolul al XX-lea.și aproximativ 300 m este roca de bază. Lacul deține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-caldereră (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie documentate determinate de climă, o faună piscicolă puternic alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș subacvatic din Preclasicul Târziu, care include Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu majoritate kaqchikel, la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și dezvoltării turismului în secolul al XX-lea.și aproximativ 300 m este roca de bază. Lacul deține 25,46 km³ de apă, cu o adâncime maximă măsurată de 327,56 m. Peisajul modern este format din vulcani post-caldereră (San Pedro, Tolimán, Atitlán și domul mai tânăr Cerro de Oro), depozite riolitice de ignimbrit, materiale piroclastice bogate în piatră ponce, o coloană de apă tropicală stratificată cu încălzire și anoxie documentate determinate de climă, o faună piscicolă puternic alterată, cu doar două specii native rămase, și un peisaj cultural mayaș subacvatic din Preclasicul Târziu, care include Samabaj și Chiutinamit. Panajachel, la coordonatele de referință, este un oraș cu majoritate kaqchikel, la aproximativ 1.597 m altitudine, fondat la mijlocul secolului al XVI-lea, cu o istorie documentată a testării ambarcațiunilor coloniale, introducerii navelor cu aburi în secolul al XIX-lea și dezvoltării turismului în secolul al XX-lea. ← Înapoi la Fiveo1